Victor Ponta a comis un plagiat grobian. Am afirmat lucrul acesta de la bun început în scandalul tezei lui Dottore Ponta, cu toate că el a fost stârnit în cel mai pur stil securist de Colonnello Băsescu.
Orice om dotat cu un mediu coeficient de inteligență putea să constate copierea de hălci întregi din cărțile altora, întreprinsă probabil de vreun trepăduș al actualului premier, nici măcar de el.
Și totuși, V. Ponta a fost votat de peste 4 milioane de români. Cum e posibil așa ceva? Se întreabă puținii care au obținut titlul de doctor prin muncă grea și cinstită.
Răspunsul e simplu și sumbru.
Aceasta este o problemă morală, nu materială.
Pentru majoritatea românilor, moralitatea celor pe care îi aleg nu contează. Poporul român are țâțâna morală blocată, nu-și iese, Doamne ferește, din ea.
Cum a fost votat un plagiator de 4 milioane și ceva de români?
Păi, tot așa cum un individ care a lovit golănește un copil, pentru că nu-i convenea ce zisese, a fost votat de 5 milioane și ceva de români.
Dosul de palmă administrat copilului de T. Băsescu era, la fel ca plagiatul lui V. Ponta, limpede ca lacrima, ba și recunoscut de respectivul cu mâna pe Biblie. În ambele cazuri era vorba de profilul moral respingător al celor doi politicieni. Care nu a contat.
Traian Băsescu a ajuns în văgăuna politică în care se zbate acum nu pentru că poporul ar fi avut vreo revelație morală în legătură cu caracterul lui, ci pentru că a tăiat salariile și pensiile.
Pe români îi ghidează majoritar morala de buzunar. O gaură în buzunar doare mai tare decât lovitura dată unui copil pe care nu-l cunoști.
Tot morala de buzunar, buzunarul gol umplut cu ură, e cea care a dus acum la procentele înfiorătoare din spatele lui Victor Ponta.
Și atunci, nu vi se pare firesc ca plagiatorul Ponta Victor să fie numit premier de către agresorul de copii Băsescu Traian?